(Partea I)
Am savurat Roma cu multă răbdare. Şi în timp ce eram acolo, dar şi după.
Sper că în sfârşit mi-am centralizat toate ideile astfel încât să le pot aşterne oferind informaţii preţioase despre unul dintre cele mai frumoase oraşe ridicate vreodată, Roma. Doar că informaţii se găsesc la tot pasul, vreau de fapt să vă povestesc experienţa mea în acest oraş.
Probabil că am fost dată dispărută pentru o bună perioadă de timp şi pe bună dreptate. [Articol dedicat în mod special Arinei mele dragi pe care o puteţi urmări aici: #rucsaccuhamac şi care ştiu că se descurcă fără niciun fel de problemă, ori hartă în orice circumstanţă în călătoriile ei, deţinând o intuiţie specială de calator-voiajor 🙂]
Ciao bella Roma! Capitala europeană care are absolut de toate, pe care de fiecare dată o regăsesc altfel. Iubesc Roma din tot sufletul, dar e foarte greu să o cuprind pe toată într-un singur articol, astfel că ȋl voi desface în două părţi. Despre aceasta am mai scris şi-n articolul “Ȋmprejurimile Romei”, dar nu am intrat în prea multe amănunte.
Am avut norocul să vizitez această frumoasă capitală de câteva ori, descoperind de fiecare dată cu totul alte frumuseţi. Încă de la prima mea călătorie, am lăsat o parte din inimă acolo pentru a-mi aduce aminte astfel cu drag de fiecare dată când povestesc.
În Roma sau Citta Eterna (Oraşul etern) am ajuns prima oară în anul 2012 şi a fost prima mea călătorie cu avionul. Ţin să menţionez acest lucru deoarece este unul dintre motivele principale pentru care extazul a fost mult mai mare, dar la fel şi emoţiile pentru că eram complet singură.
Aşadar, pentru prima plecare în Roma, am cumpărat un bilet de avion dus-întors cu Wizz-Air la începutul lunii decembrie 2012 pe care am dat aproximativ 70 euro. În funcţie de perioada din an, ori de perioada de şedere, se pot găsi bilete şi la mai puţin de 50 euro, ori la peste 100 euro, în funcţie de sezon.
Pont: La finalul lunii septembrie încep să scadă preţurile, astfel că pentru o vacanţă DIY de exemplu cu Wizz Air, poţi plăti pe un bilet dus-întors aprox 200 lei (aprox 50 euro). Check it out!
Iarna italiană nu seamănă absolut deloc cu cea din România, fiind de altfel mult mai călduroasă. Astfel că nu a fost necesar să mă îmbrobodesc ca să pot străbate oraşul în lung şi-n lat, dar e musai de verificat, pentru orice călătorie, prognoza meteo, chiar şi atunci când sunt temperaturi foarte ridicate. O umbrelă de mici dimensiuni care se poate strânge e permisă până şi-n bagajul de mână, iar o pereche de încălţăminte impermeabilă face întotdeauna minuni.
Transportul:
Din fiecare aeroport, Ciampino sau Fiumicino, există shuttle sau tren către centrul oraşului. Bineînţeles că poţi parcurge distanţa şi cu taxiul sau cu un Uber, însă eu recomand autobuzul, doar din obişnuinţă şi pentru că e mult mai avantajos. Desigur că poate fi mult mai comodă călătoria cu trenul, doar că autobuzul îl regăseşti exact la ieşirea din aeroport (indicatoare la tot pasul) şi e budget-friendly.
Ciampino – Roma – Sunt 3 companii de autobuze care pleacă din aeroport către centrul Romei şi anume, SIT bus, Terravision şi FlixBus. O călătorie cu autobuzul până în centrul oraşului durează între 30 şi 45 de minute (ȋn funcţie de trafic), biletele costă în jur de 5-6 euro şi se pot cumpăra inclusiv online în avans, avantaj la preţul călătoriei dus-întors.
Fiumicino –Roma – Din aeroportul Fiumicino recomand autobuzul (costul unei călătorii în jur de 7-9 euro), ori trenul Leonardo Express care ajunge în aproximativ 30 minute în centrul Romei şi este o alternativă foarte bună, venind la o frecvenţă de 15 min. Costul este însă un pic mai ridicat (între 10-11 euro), dar avantajul este că ajunge direct şi foarte rapid către staţia Roma Termini, celelalte trenuri nu.
După aterizarea în aeroport, eu mi-am făcut un obicei pentru a intra mai bine în atmosfera autentică: savurez un cornetto (varianta italiană a kipferlului austriac și a croissantului francez) şi un ristretto.
De la staţia Roma Termini este foarte uşor să ajungi la orice destinaţie. Pentru a vă deplasa pentru vizitarea obiectivelor turistice, recomand transportul public. Dacă călătoriţi pe termen scurt, recomand biletele pentru transportul public „pentru turişti” care se pot utiliza pe toate mijloacele de transport în comun (autobuz, tramvai şi metrou), iar biletele se pot achiziţiona de la automatele electronice de bilete.
Opţiunile pentru bilete sunt:
Bilet 24 ore, valabil de la validare – 7 €
Bilet 48 ore, valabil de la validare – 12.5 €
Bilet 72 ore, valabil de la validare – 18 €
Biletul pentru o săptămână valabil 7 zile calendaristice – 24 €
Transportul public este gratuit pentru copiii cu vârsta de 10 ani, acompaniaţi de un adult.
Sau biletul cu valabilitate de 100 minute (de la validare) la 1.5 €, valabil pentru o călătorie cu metroul şi toate liniile de autobuze.
Deoarece Roma este un oraş foarte aglomerat, metroul este o alternativă foarte avantajoasă, atât la preţ, cât şi atunci când vine vorba de rapiditate. Acestea sunt dese și reţeaua acoperă o suprafață mare. Hartă metrou, aici.
Pont: Pentru a scuti bănuţii pentru mijloace de transport, puteţi compensa găsind cazare în centrul oraşului. De cele mai multe ori, zonele turistice pot fi foarte aglomerate, dar se pot găsi cazări mai liniştite şi în zonele centrale la preţuri foarte avantajoase, în funcţie de sezon bineînţeles. (despre cazare, în partea a doua)
Ce vizităm:
În primul rând, pentru a ne prioritiza dorinţele, pentru o excursie în Roma contează foarte mult perioada şederii pentru a bifa tot ce ne dorim să vedem. Şi apoi bineînţeles, apelăm la subiectivitate.
Obiective turistice? Străduţe aglomerate şi înguste? Pieţe cu bunătăţi? Arhitectura clădirilor sau artă culinară? Cert este că Roma a păstrat din toate pentru fiecare şi este oraşul unde se poate bifa câte puţin din toate. Ȋn Roma aş fugi chiar şi pentru o zi să savurez o cafea, o îngheţată (sau zece), ori o porţie de paste. 🙂
E drept că e mult mai simplu şi uşor atunci când te ghidezi după păreri şi sfaturi ale celor cunoscuţi sau nu numai, însă este minunat atunci când îţi iei inima în dinţi şi începi să explorezi orice loc şi mai ales unul nou, urmându-ţi întocmai dorinţele.
La fiecare revenire, am descoperit un altul nou pentru că de fiecare dată, scopul meu a fost altul. Astfel că mi-am făcut o listă scurtă de obiective turistice pe care aş dori să le vizitez pentru a nu pierde timpul la cozile imense de oameni care se formează. Insist – Roma merită descoperită la pas, iar dacă vă înarmaţi cu răbdare şi curiozitate, veţi avea ocazia să admiraţi centrul istoric cu numeroasele renumite obiective într-un ritm propriu.
Efectiv, acest oraş te cuprinde şi te aruncă în frumuseţile lui, iar dacă tinzi să fii un pic indisciplinat şi să te abaţi de la drumul propus înainte de a ajunge aici, vei descoperi atâtea lucruri frumoase, încât vei uita complet de lista făcută vreodată pentru “lucruri de bifat”, iar dacă vă faceţi totuşi una, musai să includeţi Vaticanul, situat in interiorul oraşului Roma. Biletele pentru vizitarea Vaticanului se pot cumpăra şi online de aici.
Pentru început, voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine. Obiectivul meu este întotdeauna subiectiv şi îndreptat către tot ceea ce presupune detalii care îmi încântă sufletul, iar pentru că mă pierd mereu în detalii mărunte, surprind totul cu ochii, sufletul şi apoi cu obiectivul foto, fiind motivul pentru care am fotografii foarte puţine din locurile pe care le-am vizitat.
Ce m-a fascinat pe mine în Roma? Am rămas complet impresionată de faptul că oraşul şi-a păstrat bogăţia şi patrimoniul cultural.
Arhitectura şi faţadele clădirilor în nuanţe de galben-portocaliu cu obloane verzi, străduţele înguste şi pietruite, doamnele şi domnii eleganţi pe scutere, pinii din Roma sau pinii umbrelă, care dau un farmec aparte oraşului, de grădinile şi parcurile cu panorame incredibile.
Ah, şi mâncarea! Este absolut delicioasă. Efectiv, nu m-aş putea sătura de felul în care se găteşte în Italia. Iar dacă mai punem lângă mâncare şi un vin bun, transformăm experienţa italiană într-una completă.
Arta şi cultura… La fiecare pas, la fiecare colţişor.
Şi mai ales oamenii care sunt foarte primitori şi zâmbitori. Italienii chiar ştiu să savureze fiecare zi din viaţa lor.
Sper ca toate aceste fotografii să vă alimenteze dorinţa de a da o fugă până în Roma căci ȋn partea a doua vom vizita împreună colinele Romei în care voi detalia atracţiile turistice şi arhitectura Romei plină de încărcătura istorică văzută prin ochii mei. Tot în partea a doua, vă voi povesti despre unde vă puteţi caza şi mânca preparate savuroase. Pentru iubitorii de comori și detalii urbane, am pregătit o listă cu locuri de admirat.
Andiamo!